Home » D:News » Marte – o planetă toxică pentru om

Marte – o planetă toxică pentru om

Marte – o planetă toxică pentru om
Publicat: 15.06.2013
Descoperirea substanţelor chimice din categoria percloraţilor măreşte şansele existenţei unor forme de viaţă microscopice pe Marte. Dar, în acelaşi timp, aceste substanţe ar reprezenta un mare pericol pentru astronauţi, dacă aceştia ar ajunge vreodată să exploreze Planeta Roşie la faţa locului.

Percloraţii sunt substanţe chimice foarte reactive, detectate pe Marte, pentru prima dată, de landerul Phoenix, al NASA, care a ajuns pe planetă în 2008. Analizele realizate de roverul Curiosity, în 2012, au confirmat prezenţa acestor compuşi.

După cum a declarat recent Peter Smith, de la University of Arizona, SUA, cercetător principal în programul Phoenix, descoperirea percloratului de calciu a fost unul dintre cele mai neaşteptate rezultate ale proiectului; substanţa este o componentă importantă a solului marţian, iar proporţia în care a fost găsită – 0,5% – este, spune Peter Smith, destul de mare.

Microorganismele de pe Pământ folosesc percloratul ca sursă de energie; reduc clorul, aflat în stare oxidată, transformându-l în clorură, şi utilizează energia provenită din acestă reacţie chimică pentru a-şi menţine în funcţiune mecanismele biologice proprii.

Însă nivelurile mari de percloraţi de pe Marte ar fi toxice pentru oameni, a explicat cercetătorul, iar expunerea la ele ar fi greu de evitat, deoarece praful fin de pe Marte ar pătrunde peste tot.

În acelaşi timp, însă, percloratul este folosit în industria pirotehnică, iar percloratul de amoniu intră în componenţa combustibilului solid pentru rachete, aşa că Peter Smith crede că ar putea fi posibilă exploatarea lui, ca resursă locală, de către eventualii colonişti.

Şi Chris McKay, de la Centrul de Cercetare Ames din cadrul NASA, consideră că prezenţa percloratului este o veste bună din perspectiva posibilităţii de a descoperi viaţă pe Marte, dar o veste foarte proastă din perspectiva sănătăţii oamenilor: este toxic pentru fiinţele umane, afectând funcţia tiroidiană.

McKay este unul dintre autorii unui articol – care urmează să apară în International Journal of Astrobiology – care  tratează problema percloratului de pe Marte dintr-o dublă perspectivă: ca resursă utilă pentru oameni şi ca pericol chimic pentru aceştia.

Percloratul de calciu este larg răspândit în solul marţian, în concentraţii de 0,5 – 1%. Pe de o parte, la asemenea concentraţii, substanţa ar putea fi o valoroasă sursă de oxigen. Pe de altă parte, ar fi un mare pericol pentru astronauţi.

În articol, autorii propun şi o abordare biochimică pentru îndepărtarea percloratului, care ar fi costisitoare din punct de vedere energetic şi ar avea impact ambiental puternic, dar ar putea fi utilizată şi pentru obţinerea de oxigen, atât pentru consumul uman (respiraţie), cât şi pentru operaţiunile industriale pe suprafaţa planetei.

Alte propuneri includ:

  • un sistem special de curăţare care să îndepărteze praful cu conţinut de perclorat de pe apartura şi costumele spaţiale
  • un sistem de proceduri de control al riscului, asemănătoare celor aplicate în minele unde se exploatează minerale periculoase, precum cele radioactive
  • menţinerea costumelor spaţiale în afara construcţiilor şi îmbrăcarea lor printr-un sistem special proiectat, care să evite contactul astronauţilor cu materiale din afara spaţiului de locuit sau de lucru.

Percloratul este o problemă serioasă, dacă avem în vedere planurile NASA de a trimite oameni de Marte în următoarele 2-3 decenii.

Dar, după cum spune Doug Archer, un om de ştiinţă din cadrul Centrului Spaţial Johnson al NASA, existenţa percloratului pe Marte ar fi pus probleme încă şi mai mari dacă nu l-am fi descoperit. Odată cunoscut faptul că el există, oamenii de ştinţă se pot gândi la moduri de a rezolva problema. În orice caz, spune el, descoperirea acestui compus periculos dovedeşte că metoda NASA de a trimite, înaintea oamenilor, roboţi care să exploreze planeta, este o strategie foarte utilă.

Sursa: FOXNews

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Apple anunță reduceri de sute de dolari la unele modele de iPhone
Apple anunță reduceri de sute de dolari la unele modele de iPhone
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră speranță”
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră speranță”
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou în tehnologie și gaming
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou în tehnologie și gaming
Au fost găsite „concentranții semnificative” de microplastice în testiculele umane
Au fost găsite „concentranții semnificative” de microplastice în testiculele umane
O singură turmă de zimbri din România ar putea capta CO2 de la peste 40.000 de mașini
O singură turmă de zimbri din România ar putea capta CO2 de la peste 40.000 de mașini
Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?
Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?
Robotul moale care imită picioarele păianjenilor
Robotul moale care imită picioarele păianjenilor
(P) Perne ortopedice pentru diverse afecțiuni – cum să alegi cea mai bună opțiune pentru condiția ta medicală
(P) Perne ortopedice pentru diverse afecțiuni – cum să alegi cea mai bună opțiune pentru condiția ta medicală
Erbicid controversat, găsit în mai bine de jumătate dintre probele de spermă
Erbicid controversat, găsit în mai bine de jumătate dintre probele de spermă
Test de cultură generală. De ce erau canarii folosiți în minele de cărbune?
Test de cultură generală. De ce erau canarii folosiți în minele de cărbune?
O descoperire cuantică ar putea încărca bateriile într-o clipită
O descoperire cuantică ar putea încărca bateriile într-o clipită
Cum vor influența schimbările climatice agricultura românească?
Cum vor influența schimbările climatice agricultura românească?
Cât va cheltui Polonia pentru a-și fortifica frontiera cu Belarus și Rusia?
Cât va cheltui Polonia pentru a-și fortifica frontiera cu Belarus și Rusia?
Cele mai frumoase mesaje și urări de Sf. Constantin și Elena!
Cele mai frumoase mesaje și urări de Sf. Constantin și Elena!
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie